Hematologia

HEMATOLOGIA este ramura medicinei care se ocupă cu studiul, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sângelui și ale organelor hematopoietice – măduva roșie osoasă, splina, ficatul, ganglionii limfatici.

BOLILE HEMATOLOGICE pot fi grupate în afecțiuni benigne sau maligne.

Afecțiunile hematologice benigne, cum sunt anemia, hemofilia, trombocitopenia autoimună, necesită o urmărire atentă și de durată și impun tratamente pe termen îndelungat.

Afecțiunile hematologice maligne, de obicei, sunt cu un debut brusc, în plină stare de sănătate, cu o evoluție rapidă și, nediagnosticate la timp, pot fi fatale (de ex. leucemia acută).

HEMATOLOGIA ONCOLOGICĂ este o ramură a hematologiei care studiază bolile maligne – leucemiile acute, limfoamele, sindromul mielodisplazic sau mieloproliferativ și multe altele.

La recomandarea/ indicația medicului hematolog, pacienții pot beneficia de următoarele servicii:

  • Examenele de laborator (inclusiv puncții medulare și biopsii osteomedulare).
  • Diagnosticul clinic și funcțional (rezultate imagistice).
  • Tratamentul bolilor hematologice.
  • Monitorizarea eficienței și răspunsului la tratament.

Informație de contact

Dr. MUSTEAȚĂ Vasile – medic hematolog, categoria superioară, dr. şt. med., conferențiar universitar

▪️ luni-vineri, 8.00 – 14.00

Tel.: 079 516 841