CHIRURGIA ENDOCRINĂ este o sub-specialitate chirurgicală dedicată tratamentului patologiei glandelor endocrine, cum ar fi:
- glanda tiroidă
- glandele paratiroide
- glandele adrenale (suprarenale)
- pancreasul endocrin
- unele glande neuroendocrine.
Medicii noștri sunt specializați în evaluarea, diagnosticarea și tratamentul chirurgical al afecțiunilor endocrine. Astfel, având o echipă de medici imagiști, endocrinologi și chirurgi specializați în îngrijirea bolilor tiroidiene și a cancerului tiroidian, îngrijirea bolilor suprarenale, tulburărilor endocrine și a bolilor paratiroide, oferim tratament multidisciplinar pentru fiecare caz în parte.
În cadrul clinicii noastre, se efectuează următoarele intervenții chirurgicale minim-invazive și clasice pentru patologia tiroidiană și paratiroidiană:
- Extirparea glandei tiroide în parte (lobectomie sau hemitiroidectomie)
- Extirparea glandei tiroide în totalitate (tiroidectomie totală).